, precitată, paragrafele 12-15, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul de a conduce autovehicule şi dreptul de a deţine un permis de conducere auto în acest scop nu reprezintă drepturi fundamentale şi că suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi reţinerea permisului de conducere sunt distincte sub aspectul regimului juridic. 18. Astfel, Curtea a constatat că, potrivit
art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce reprezintă o sancţiune contravenţională complementară, care se dispune pe timp limitat, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, şi care se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului. 19. Totodată, Curtea a constatat că reţinerea permisului de conducere, în accepţiunea dată de
art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este o măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţistul rutier în cazurile expres prevăzute de actul normativ menţionat (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 1.117 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 20 octombrie 2010). Potrivit
art. 113 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, măsura reţinerii permisului durează până la rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori până la anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, având, deci, caracter temporar. 20. De asemenea, Curtea a precizat că reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile la care face trimitere
art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 vizează atingerea scopurilor enunţate de dispoziţiile
art. 1 alin. (2) din acest act normativ, respectiv „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective [...]“. În acelaşi sens, instanţa de contencios constituţional a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia procedura cu caracter administrativ prin care se retrage imediat şi temporar permisul de conducere reprezintă o măsură menită să înlăture din circulaţia pe drumurile publice pe cel care ar prezenta un pericol public pentru ceilalţi participanţi la trafic (a se vedea Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Escoubet împotriva Belgiei, paragraful 33). 21. De asemenea, prin
Decizia nr. 1.262 din 25 noiembrie 2008, precitată, Curtea Constituţională a statuat, referitor la dispoziţiile
art. 111 alin. (1) lit. b) şi
alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, că aceste texte de lege nu instituie niciun fel de discriminare între conducătorii de autovehicule cărora li se aplică şi aceia care, din culpă, au provocat accidente din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, cărora li se poate elibera dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie în anumite condiţii, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, al
art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ