Acsinte Gaspar - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar şi ale
art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământ Buftea în Dosarul nr. 32.356/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Uniunea Judeţeană a Sindicatelor de Învăţământ Vaslui în Dosarul nr. 3.420/89/2009 şi Dosarul nr. 3.421/89/2009 ale Tribunalului Vaslui - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 181D/2010, nr. 216D/2010 şi nr. 217D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 216D/2010 şi nr. 217D/2010 la Dosarul nr. 181D/2010, care este primul înregistrat.