Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Lenuţa Eleonora Dumitru în Dosarul nr. 4.085/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă şi care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.800D/2010. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 4.801D/2010 şi nr. 59D/2011-69D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Rozica Zbughină, Veronica Racoveanu, Carmen Elena Antohi, Cleopatra Gălăţeanu, Georgeta Bazilescu, Cornelia Stână, Iuliana Raban, Georgeta Spânu, Maria Gătej, Viorica Gheţu, Săndica Bolboceanu şi Gheorghi Gherman în dosarele nr. 4.083/91/2010, nr. 4.069/91/2010, nr. 4.076/91/2010, nr. 4.267/91/2010, nr. 3.960/91/2010, nr. 4.062/91/2010, nr. 4.087/91/2010, nr. 4.079/91/2010, nr. 4.088/91/2010, nr. 4.339/91/2010, nr. 4.064/91/2010 şi nr. 4.166/91/2010 ale Tribunalului Vrancea - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.