Inapoi la Cautare

DECIZIE 1221 /2008


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 23.05.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (23.05.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

    Prin Adresa nr. 9.091 din 3 noiembrie 2008, trimisă Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008.

    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că actul normativ menţionat nu este conform cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 20 alin. (1), art. 41 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 111 alin. (1), art. 115 alin. (6) şi cu cele ale unor dispoziţii din pacte şi tratate la care România este parte, precum art. 23 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 lit. a) din Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Partea I pct. 4 şi Partea II art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, art. 2 pct. 1 şi art. 11 pct. 2 din Convenţia nr. 95/1949 privind protecţia salariului, Convenţia nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, şi art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare.

    În acest sens, arată că prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, Guvernul încearcă să se situeze "într-o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul" care, în cadrul celor trei puteri, "are o poziţie primordială", înfăptuind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional. Funcţia executivă realizată de Guvern este în mod evident subordonată şi controlată de Parlament, rolul acestuia fiind acela de "a executa legile", iar "nu de a obstrucţiona aplicarea lor". În aceste condiţii, ordonanţa criticată "se prezintă ca un refuz explicit al Guvernului de a aplica şi executa legea votată de către Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Prin aceasta se încalcă comportamentul constituţional loial, comportament care rezultă din principiul separaţiei şi echilibrului puterilor".

    În continuare, autorul excepţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 înfrânge prevederile constituţionale privind delegarea legislativă. Acest procedeu constituţional este utilizat de Guvern "în emiterea de norme cu putere de lege în situaţiile în care Parlamentul este în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia legislativă"; în niciun caz "nu implică dreptul executivului de a se opune legislativului, de a-l contracara, intrând astfel într-un conflict constituţional".

    În fine, Avocatul Poporului apreciază că alin. (6) al art. 115 din Constituţie se opune actului normativ criticat, deoarece ordonanţa de urgenţă nu poate afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de aceasta. Astfel, consideră că dreptul la salariu este un drept fundamental, fapt care rezultă din prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (4) şi din cele ale pactelor şi convenţiilor mai sus enumerate.

    În conformitate cu dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că pentru ca un act normativ să poată fi considerat neconstituţional este necesar ca dispoziţiile sale să înfrângă prevederi ale Constituţiei, or textele invocate de Avocatul Poporului reprezintă enunţuri de principiu prin care se reglementează într-o manieră generală raporturi instituţionale între Parlament şi Guvern. De asemenea, precizează că "orice Constituţie ocroteşte drepturi existente şi nu drepturi viitoare".

    Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază critica formulată de Avocatul Poporului ca fiind inadmisibilă, deoarece motivarea se axează pe situaţia de fapt, pe chestiuni de oportunitate în colaborarea dintre puteri şi interpretări excesive ale autorului, sub multe aspecte indicându-se doar textul constituţional, fără o argumentaţie solidă.

    Guvernul a trimis Adresa nr. 5/6.046/C.P.T. din 11 noiembrie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 12.224 din 11 noiembrie 2008, prin care informează că, în şedinţa din 10 noiembrie 2008, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 11 noiembrie 2008. Prin dispoziţiile acestei ordonanţe a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008, astfel că excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului a rămas fără obiect.

    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, adresele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29-33 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.

    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008.

<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic