Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Sorinel Băiaşu în Dosarul nr. 1.026/54/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.316D/2011 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a transmis la dosarul cauzei un înscris conţinând punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicită respingerea acesteia. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, acesta arată că dispoziţiile
art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale, deoarece nesocotesc legislaţia în vigoare privind statutul de cadru militar, respectiv drepturile câştigate ca urmare a obţinerii unor decoraţii. Astfel, susţine că este titularul a două decoraţii care îi conferă statut de cadru militar, însă, pentru că nu şi-a definitivat studiile în perioada prescrisă în textul de lege criticat, nu mai deţine, în prezent, titlul de ofiţer, deşi a urmat un curs de ofiţeri, şi, în plus, nu poate purta în public acele decoraţii, care implică în mod necesar calitatea de ofiţer. Deşi alte texte din aceeaşi
Lege nr. 360/2002 garantează poliţiştilor decoraţi păstrarea drepturilor dobândite prin primirea celor două distincţii, precum şi faptul că aceştia pot fi echivalaţi/reechivalaţi într-o funcţie civilă, autorul excepţiei afirmă că se află într-o situaţie discriminatorie, acestuia nefiindu-i recunoscute aceste drepturi. Depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri ce cuprind, pe de o parte, concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, şi, pe de altă parte, fotocopii ale acţiunii introductive şi acte doveditoare depuse la instanţa de judecată, referitoare la studiile şi brevetele deţinute, memorii depuse şi răspunsurile primite la cererea sa de anulare a actului administrativ unilateral, prin care este încadrat cu gradul profesional de "agent şef principal de poliţie", şi de obligare a pârâţilor de reechivalare a gradului militar de "locotenent" cu gradul profesional de "comisar de poliţie".