Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Motoractive IFN" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.895/233/2010 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.287D/2011 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Garda Financiară Galaţi a trimis la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, pe de o parte, că aspectele reclamate de autorul excepţiei se pot constitui în apărări prezentate în cadrul procesului privind soluţionarea, de către instanţa de judecată, a plângerii formulate de acesta, iar, pe de altă parte, precizează că, prin
Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că măsura confiscării este, în anumite condiţii, permisă şi justificată, fiind respectate garanţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată. CURTEA,