Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Dafora" - S.A. din Mediaş în Dosarul nr. 110/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 25 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 iulie 2009. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 110/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 28 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Dafora" - S.A. din Mediaş într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a Consiliului Concurenţei.