ART. 1 Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de lege pentru unităţile protejate, solicitanţii trebuie să îndeplinească unul dintre următoarele criterii: a) agenţi economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de organizare şi de proprietate, care au cel puţin 30% din numărul total de salariaţi persoane cu handicap angajate cu contract individual de muncă; b) secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul agenţilor economici sau al organizaţiilor neguvernamentale, care au contabilitate proprie şi cel puţin 30% din numărul total de angajaţi persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă; c) asociaţii familiale, asociaţii sau fundaţii fără scop lucrativ, constituite de cel puţin o persoană cu handicap, precum şi persoana cu handicap care este autorizata, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi economice independente, cu condiţia achitării contribuţiilor de asigurări sociale prevăzute de lege, şi care angajează personal din care cel puţin 30% din numărul total de angajaţi să fie persoane cu handicap.
ART. 2 În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejata, denumita în continuare autorizaţie, solicitanţii vor depune la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente: a) cerere pentru eliberarea autorizaţiei; b) actul constitutiv şi statutul sau, după caz, copie legalizată de pe hotărârea judecătorească de acordare a personalităţii juridice; c) certificatul de înmatriculare sau, după caz, numărul din Registrul asociaţiilor sau fundaţiilor; d) un tabel cu structura şi numărul personalului, din care să rezulte procentul de persoane cu handicap angajate cu contract individual de muncă din numărul total al salariaţilor; e) copii de pe contractele de muncă ale persoanelor cu handicap; f) copii de pe certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap ale persoanelor cu handicap angajate (în termen de valabilitate); g) certificatul de înregistrare fiscală; h) autorizaţia de funcţionare vizata anual (pentru asociaţiile familiale sau pentru persoanele cu handicap care desfăşoară activităţi economice independente).