Doriti o forma actualizata, la zi, a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !
Forma consolidată la data 25.07.2014
Pret: 15,00 RON cu TVA



Actul este prezentat in forma neactualizata!

Puteti sa consultati o forma actualizata la data 25.07.2014, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act din dreapta.








 ORDONANŢĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2006
pentru aprobarea măsurilor privind susţinerea finanţării documentaţiilor tehnice pentru proiectele din cadrul măsurii 2.1 "Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale" din Programul SAPARD, de la bugetul de stat
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.12 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    ART. 1
    (1) Se aprobă elaborarea şi actualizarea studiilor de fezabilitate, elaborarea şi actualizarea proiectelor tehnice, inclusiv a studiilor de specialitate pentru obiectivele de investiţii finanţate prin măsura 2.1 "Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale" din Programul SAPARD, în conformitate cu fişa tehnică a măsurii.
    (2) Beneficiarii pentru care se aprobă elaborarea şi actualizarea studiilor de fezabilitate sunt consiliile locale comunale şi/sau asocierile cu statut juridic între consiliile locale comunale pentru obiectivele de investiţii de infrastructură tehnico-edilitară din satele cu grad de afectare mai mare de 5%, stabilite în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.512/2005 pentru declararea ca zone calamitate a localităţilor afectate de inundaţiile din perioada aprilie-septembrie 2005.
    (3) Elaborarea şi actualizarea proiectelor tehnice se aprobă pentru Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare care este beneficiarul obiectivelor de investiţii pentru prevenirea şi protecţia împotriva inundaţiilor, stabilite în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.512/2005.
    ART. 2
    (1) În bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sumele aferente decontării cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (2) se prevăd sub forma transferurilor de capital pentru finanţarea studiilor de fezabilitate aferente proiectelor SAPARD, iar cele aferente cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (3) se prevăd sub forma transferurilor interne pentru investiţii ale operatorilor economici cu capital de stat.
    (2) Fondurile aferente decontării cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006.
    ART. 3
    În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va elabora norme metodologice de punere în aplicare a acesteia, aprobate prin ordin al ministrului.
    ART. 4
    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                                 PRIM-MINISTRU
                            CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

                                Contrasemnează:
                                 --------------
            Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
                                Gheorghe Flutur

                    Ministrul administraţiei şi internelor,
                                  Vasile Blaga

                         Ministrul finanţelor publice,
                       Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

    Bucureşti, 26 ianuarie 2006.
    Nr. 12.

                                ---------


Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici



(click aici pentru a vedea toate aplicatiile CTCE)






Parteneri:

Contact

Bd. Decebal, nr. 32
Piatra Neamt
Romania
0233-211.020 , 218.110, 210.290, 210.291
0233.206.575

Contact Me

Urmariti-ne pe

Facebook
Vizitatori Unici
Astazi 60
Ieri 386
Total 65293
Media pe zi 641

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic