ORDIN nr. 881 din 25 iunie 2012
privind aplicarea de către societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 26 iunie 2012


    În baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, care reglementează modul de aplicare a acestor standarde de către societăţile comerciale, cu referinţe exprese la societăţile comerciale ale căror valori mobiliare la data bilanţului sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată,
    ţinând seama de prevederile art. 4 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 907/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, respectiv reglementări contabile conforme cu directivele europene, cu modificările ulterioare,
    având în vedere necesitatea alinierii la practica internaţională pentru promovarea transparenţei şi comparabilităţii situaţiilor financiare, precum şi faptul că unele dintre societăţile ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată aparţin unor grupuri multinaţionale care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, respectiv necesitatea asigurării concordanţei dintre acestea,
    urmărind interesul statului de a se proteja de eventuale ieşiri de capital străin prin exploatarea neconcordanţelor de tratament contabil între societăţi care aparţin unor grupuri multinaţionale,
    având în vedere solicitarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de emitere a unei reglementări care să oblige societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară în situaţiile financiare anuale individuale,
    luând în considerare recomandările organismelor internaţionale, respectiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, de aplicare a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară,
    în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite prezentul ordin.

    ART. 1
    (1) Începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) la întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale.
    (2) Pentru exerciţiul financiar al anului 2012, situaţiile financiare anuale individuale în baza IFRS se întocmesc prin retratarea informaţiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 2
    (1) În înţelesul prezentului ordin, IFRS reprezintă standardele adoptate potrivit procedurii prevăzute la art. 6 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate.
    (2) Piaţa reglementată are înţelesul prevăzut la art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 3
    Entităţile prevăzute la art. 1 vor întocmi şi vor publică, potrivit legii, situaţiile financiare anuale individuale întocmite în baza IFRS începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, în moneda naţională şi în limba română.
    ART. 4
    Situaţiile financiare anuale individuale întocmite în baza IFRS fac obiectul auditului statutar, potrivit legii.
    ART. 5
    Entităţile prevăzute la art. 1 au obligaţia să asigure continuitatea aplicării IFRS, inclusiv în situaţia în care valorile lor mobiliare la data bilanţului nu mai sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
    ART. 6
    Prezentul ordin se aplică începând cu situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar 2012.
    ART. 7
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă art. 1 alin. (6) şi art. 4 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.121/2006 privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 12 iulie 2006.
    ART. 8
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                               Viceprim-ministru,
                         ministrul finanţelor publice,
                                Florin Georgescu

    Bucureşti, 25 iunie 2012.
    Nr. 881.

                                  --------


Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici



(click aici pentru a vedea toate aplicatiile CTCE)





Contact

Adresa:
Bd. Decebal, nr. 32
Piatra Neamt
Romania
Telefon: 0233-211.020 , 218.110, 210.290, 210.291
Numărul de fax: 0233.206.575

Contact Me

Urmariti-ne pe

Facebook
Vizitatori Unici
Astazi 536
Ieri 794
Total 27395
Media pe zi 806

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic