Doriti o forma actualizata, la zi, a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !
Forma consolidată la data 20.08.2014
Pret: 13,00 RON cu TVA



Actul este prezentat in forma neactualizata!

Puteti sa consultati o forma actualizata la data 20.08.2014, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act din dreapta.








 DECRET nr. 228 din 4 septembrie 1948
pentru desfiinţarea Comisiei ministeriale pentru executarea Tratatului de pace pentru desfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) şi pentru reglementarea conservării, administrării şi lichidării bunurilor administrate în aceasta Casa*)
EMITENT: MAREA ADUNARE NAŢIONALA
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 4 septembrie 1948


    *) Text corectat conform rectificarii aparuta în Monitorul Oficial Nr. 208 din 8 Septemvrie 1948.

    ART. 1
    Comisiunea Ministerială pentru executarea Tratatului de Pace, înfiinţată prin jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 1.269 din 27 Septemvrie 1947, se desfiinţează pe data publicării în Monitorul Oficial a prezentei legi.
    Pe aceeaşi dată se desfiinţează Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, înfiinţată prin legea Nr. 91, publicată în Monitorul Oficial Nr. 33 din 10 Februarie 1945, cu modificările ulterioare.
    ART. 2
    Atribuţiunile Comisiei Ministeriale pentru executarea Tratatului de Pace, prevăzute de jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 1.269 din 27 Septemvrie 1947, trec asupra Ministerului Afacerilor Străine, pe data publicării prezentei legi.
    Atribuţiunile C.A.S.B.I., prevăzute de legea Nr. 91 din 10 Februarie 1945, cu modificările ulterioare, trec pe aceeaşi dată asupra Comisiunii de Lichidare a C.A.S.B.I., ce va funcţiona pe lîngă Ministerul Finanţelor şi care va avea compunerea şi numărul de membri ce se va stabili prin decizia Ministerului Finanţelor.
    ART. 3
    Aplicarea prevederilor art. 21 din Tratatul de Pace trece asupra Ministerului Finanţelor, Departamentul Livrărilor.
    ART. 4
    Inventarul, arhiva şi lucrările în curs ale Comisiei Ministeriale pentru executarea Tratatului de Pace, vor fi preluate de Ministerul Afacerilor Străine.
    Inventarul, arhiva şi lucrările în curs, ale C.A.S.B.I., vor fi preluate de către Ministerul de Finanţe.
    ART. 5
    Bunurile germane de orice fel, aflate în prezent sub controlul C.A.S.B.I., precum şi cele ce se vor mai încadra ca atare, trec sub controlul şi supravegherea Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I. pînă în momentul predării lor către U.R.S.S., conform legii Nr. 182 din 1946.
    Pînă la efectivă predare a lor, în conformitate cu prevederile legii susmenţionate, aceste bunuri se vor administra şi conserva de către ministere, cărora vor fi predate de către Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I.
    ART. 6
    Bunurile aparţinînd cetăţenilor austriaci, vor rămîne sub controlul şi supravegherea Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I., pînă la reglementarea situaţiei lor definitive.
    Aceste bunuri se vor administra de către ministerele cărora vor fi predate de către Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I. sau se vor da în custodie.
    ART. 7
    Bunurile aparţinînd cetăţenilor maghiari, vor fi administrate de către ministerele cărora vor fi predate de către Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I. sau se vor da în custodie.
    Clarificarea situaţiei juridice a acestor bunuri se vor face pe temeiul legii Nr. 333 din 1947.
    ART. 8
    Bunurile supuse controlului C.A.S.B.I. şi care aparţin persoanelor de alta cetăţenie decât cea română, germană, austriaca sau maghiara se vor administra, potrivit dispoziţiunilor art. 6, alin. 2.
    Clarificarea situaţiei lor juridice se va face pe temeiul legilor Nr. 826 şi 998 din 1946.
    ART. 9
    Sumele realizate ca venituri din administrarea bunurilor prevăzute la art. 5, 6, 7 şi 8, se vor depune în cont blocat, pe seama proprietarului, reprezentat de către Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I.
    Cheltuielile de administrare a acestor bunuri nu vor putea depăşi 20% din venitul lor anual.
    ART. 10
    Cei îndreptăţiţi la restituirea bunurilor prevăzute la art. 7 şi 8, vor depune cereri, Însoţite de acte justificative la Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I.
    Dacă asemenea cereri nu se vor fi produs în termen de 90 zile dela data publicării legii de faţa, bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de faţa, în patrimoniul Statului.
    Constatarea trecerii de drept în patrimoniul Statului a bunurilor rămase nerestituite, se va face prin decizia Consiliului de Miniştri, la propunerea Ministerului Finanţelor, pe baza avizului Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I.
    Deciziunea de restituire a bunurilor către proprietar se va da de către ministrul finanţelor, pe baza avizului Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I.
    ART. 11
    Bunurile aparţinînd cetăţenilor români, absenteisti în sensul legilor Nr. 826 din 19 Octomvrie 1946 şi Nr. 998 din 30 Noemvrie 1948, precum şi cele trecute în patrimoniul Statului, pe temeiul articolului precedent, se lichidează prin restituire către proprietari, trecerea în patrimoniul Statului sau a comunelor, sau vânzare, după cum se va stabili prin decizia Ministerului Finanţelor, data pe baza avizului Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I.
    ART. 12
    Pentru efectuarea operaţiunilor de lichidare prevăzute la articolul precedent, Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I., va putea institui pe cale de deciziune, comisiuni judeţene de lichidare, compuse din reprezentanţi ai prefecturii, administraţiei financiare, consiliului sindical judeţean şi primăriei capitalei judeţului respectiv.,
    Dacă comisiunea de lichidare C.A.S.B.I., va găsi necesar, în comisiunea judeteana de lichidare, vor fi desemnaţi şi reprezentanţi ai Uniunii Populare Maghiare.
    Comisiunile judeţene de lichidare, vor avea secretari şi personalul necesar funcţionarii lor.
    ART. 13
    Încadrarea şi modul de funcţionare al comisiunilor judeţene de lichidare, precum şi operaţiunile de lichidare, se vor face pe baza instrucţiunilor ce vor fi elaborate de către Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I.
    ART. 14
    Sumele rezultate din lichidarea bunurilor aparţinînd cetăţenilor români absenteisti, se vor face venit la Stat.
    În cazul în care achitarea preţului se va esalona în rate, acestea se vor da în debit şi se vor urmări de administraţiile financiare respective, conform codului de procedura fiscală.
    ART. 15
    Pe baza lucrărilor comisiunilor judeţene de lichidare, referitoare la bunurile prevăzute la art. 11, Comisia de Lichidare a C.A.S.B.I., va da deciziuni care au putere de acte autentice de vânzare-cumpărare şi transcrierea sau înregistrarea lor, este obligatorie pentru autorităţile competente, cu condiţiunea ca cumpărătorul sa dovedească achitarea preţurilor stabilite.
    ART. 16
    Actualul personal utilizat de Comisia Ministerială pentru executarea Tratatului de Pace şi C.A.S.B.I., rămîne la dispoziţia Ministerului Afacerilor Străine sau al Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I., care vor decide asupra utilizării lui.
    ART. 17
    Remunerarea personalului utilizat în operaţiunile prevăzute în prezenta lege se va stabili de Ministerul Finanţelor, la propunerea Comisiei de Lichidare a C.A.S.B.I.
    ART. 18
    Controlul gestiunii Comisiei Ministeriale pentru executarea Tratatului de Pace, ai gestiunii Comisariatului Bunurilor Inamice şi al gestiunii C.A.S.B.I., se va face pe întreaga durata a existenţei lor, de către organele desemnate de Ministerul Finanţelor, la propunerea Comisiunii de Lichidare a C.A.S.B.I.
    ART. 19
    Orice dispoziţiuni contrarii prezentului decret se abroga.

                   ────────────────

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici



(click aici pentru a vedea toate aplicatiile CTCE)






Parteneri:

Contact

Bd. Decebal, nr. 32
Piatra Neamt
Romania
0233-211.020 , 218.110, 210.290, 210.291
0233.206.575

Contact Me

Urmariti-ne pe

Facebook
Vizitatori Unici
Astazi 60
Ieri 386
Total 65293
Media pe zi 641

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic